trebuie sa incepi sa-ti pierzi memoria, fie si crampeie din ea, pentru a intelege ca aceasta memorie constituie de fapt intreaga noastra viata. o viata fara memorie n-ar mai fi viata, asa cum o inteligenta care nu se poate exprima nu ar mai fi inteligenta. memoria e coerenta noastra, ratiunea noastra, actiunea noastra, sentimentul nostru. nu suntem nimic fara ea.
memoria, indispensabila si atotputernica, e si fragila, si vulnerabila. ea nu este amenintata doar de uitare, eternul ei inamic, ci si de falsele amintiri ce o invadeaza zilnic.................
memoria e continuu invadata de imaginatie si reverie si, cum exista tentatia de a crede in realitatea plasmuirilor, sfarsim prin a face din minciuna noastra un adevar, ceea ce, de altfel, are doar o importanta relativa, caci realitatea si plasmirile sunt la fel de vii si de personale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu