marți, 20 decembrie 2011

manual de pictura si caligrafie

nici nu am terminat-o si imi doresc sa nu o termin prea curand, numai gandul la cat a mai ramas imi ofera bucurii. deja ma gandesc, desi nu am gandit niciodata asa despre carti, sa zic ca este cea mai buna pe care am citit-o pana acum. desi sunt obisnuita cu stilul lui saramago si cred ca nu va mai putea fi egalat, aceasta carte le depaseste pe toate celelalte scrise ulterior (este romanul cu care oamenii au inceput sa-l recunoasca.

ma cutremur de placere.

joi, 8 decembrie 2011

fragmente, fragmente, fragmente

1. Chestia asta cu distractia, cu problemele zilnice, cu cumpararea lucrurilor deosebite si cu valorile pe care ne tot chinuim sa le urmam. Cautam sa prelungim bucuria, satisfactia. Un curent de neplacere, de nimic ne ameninta tot timpul. Trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta sa il acoperim. Orice lucru facut impotriva noastra il aduce in fata, orice dorinta interna, nesatisfacuta, il aduce in fata. De fapt, mai tot timpul stam in el, iar lucrurile descrise mai sus dau un sens vietii, aduc o bucurie, dar, in nebunia asta in care am fost bagati, nu vedem ca nu bucuria dureaza. Bucuria lucrurilor, a emotiilor, a valorilor nu este liniara, mereu o gasim intrerupta de insatisfactie. Oricat ne-am minti, tot aici ajungem.
Cu totii credem ca daca facem ceva altfel, daca suntem diferiti, daca ne purtam sau imbracam diferit suntem realmente diferiti. Eventual cei mai buni. Cand suntem 5 care credem ca suntem diferiti, evident, in mai bine, mai de calitate, nu vedem ca suntem deja 5 la fel. Nu suntem diferiti, nu suntem geniali, suntem la fel, in masura in care genialitatea nu ne priveaza de nevoile de baza si de moarte.
Ce este acest sentiment de insatisfactie ce nu poate fi inlaturat definitiv de cumpararea unei cuverturi frumoase pentru pat?

2. Nu pot crede in ceva continuu. La un moment dat apare dubiul, neincrederea. Nu-mi pot agata credinta de nimic. Nu mai pot spune cuiva “te iubesc”. Va veni ceva si ma voi indoi de ceea ce simt sau nu voi mai simti atat de puternic. Nu este vorba despre a spune si doar a folosi niste cuvinte, ci de a simti asta cu toata fiinta: de la carne pana la emotia din piept, cea mai adanca. Dar pot spune ca iubesc o stare, ca sunt acea stare. Este starea din visul repetitiv cu notre dame. L-am avut din nou intr-o noapte de decembrie. Eram intr-un aeroport si deodata mi-am amintit: notre dame. Mi-am facut calcule: cat ma costa avionul, hotelul, sutele de euro se insirau, cred ca nici nu aveam banii aia la mine. Dar nu conta, trebuia sa merg. Asa ca planul se muta in paris, aeroport. Inauntru era deja starea, bucuria, linistea, vibrarea. Corpul meu se grabea, nimic din jur nu-mi atragea atentia, ea era toata inspre scop, in plina stare. Ce ciudat ca in mai toate visele, desi ma grabesc, nu aleg niciodata metroul, ci o iau pe jos. De-a lungul unei ape sau a unei albii fara apa. Ma vad mergand, imi privesc starea, nu am avut niciodata starea asta asa, in viata reala, aceasta stare care e aceeasi in toate aceste vise repetitive. De fapt, repetitivitatea e data de stare si de drumul catre notre dame. Nu ajung sau ajung, insa nu a ajunge e important, nu ce fac acolo e maxim, ci drumul, constientizarea ca merg spre.
Cand ma trezesc nu stiu ce am visat, dar in cateva secunde (cred ca sutn secunde) imi amintesc ca am avut din nou visul. Desi sunt treaza, exista o reamintire si o retraire puternica a starii. Ea nu poate fi descrisa. Degeaba spun eu ca e liniste, ca e bucurie, felul in care sunt asezate impreuna, cum se simt ele ; acestea nu pot fi descrise. Daca imi spun acum: gata, ma duc sa-mi iau bilet de avion si sa imi rezerv o camera nu este acelasi lucru. Ea nu apare. Dar retraind-o si reamintind-o imi dau seama ca numai in aceasta stare pot spune ca iubesc. E foarte adanca, ca un sac fara fund, iar greutatea adancului arde, este nesfarsita. Realizez ca nu putem iubi asa un om sau un obiect, chiar si un animal.

3. "in ziua a saptea am bagat de seama ca totul era stiut". aceasta este ultima strofa dintr-o poezie visata exact pe 7 decembrie, o poezie din care nu-mi amintesc decat succesiunea celor 7 zile (pe care noi le asociem cu zilele saptamanii). m-am chinuit sa nu uit ultimul vers si l-am notat in telefonul care se afla langa mine.

Der makam-i Uzzâl usules

miercuri, 7 decembrie 2011

marți, 29 noiembrie 2011

azi despre suferinta

Lauda suferinţei (Blaga)

Atâţia dintre semeni nu prea ştiu
ce să înceapă-n zori cu suferinţa.
Ei nu-şi dau seama nici spre seară de prilejul
chemat să-nalţe mersul, cunoştinţa.

Suferinţa poate fi întuneric, tăciune în inimă,
pe frunţi albastru ger,
pe coapsă ea poate fi pecete arsă cu fier,
în bulgăre de ţărână
o lacrimă sau sâmbure de cer.

Nu mai calcă pe pământ
cine calcă-n suferinţă.
Ea schimbă la faţă argila, o schimbă în duh
ce poate fi pipăit, duios, cu stiinţă.

Tată, carele eşti şi vei fi,
nu ne despoia, nu ne sărăci,
nu alunga de pe tărâmuri orice suferinţă.
Alungă pe aceea doar care destramă,
dar nu pe-aceea care întăreşte
fiinţa-ntru fiinţă.

Fă ca semenii noştri,
de la oameni la albine,
de la-nvingători la biruiţi,
de la-ncoronaţi la răstigniţi, să ia aminte
că există pretutindeni şi această suferinţă,
până astăzi şi de-acum înainte
singura legătură între noi şi tine.


Cineva a intrebat de ce ne-am nascut si de ce murim. Gurdjieff i-a raspuns: " Vreti sa stiti? Ca sa stiti cu adevarat trebuie sa suferiti. Puteti sa suferiti? Nu puteti sa suferiti. Nu puteti sa suferiti nici de un franc si ca sa stiti putin ar trebui sa suferiti de un milion de franci".

luni, 14 noiembrie 2011

dao

maretul dao se revarsa peste toate, de-a stanga si de-a dreapta.

prin el se nasc cele zece mii de lucruri, iar el nu se lauda; isi implineste lucrarea, dar nu se arata si nu cere rasplata.

se ingrijeste de fiinte cu dragoste si le hraneste, dar nu se crede stapan. nu are nicicand dorinte si poate fi numit |maruntul|. cele zece mii de lucruri se intorc la el si el tot nu se socoteste stapan; astfel numele lui poate fi |marele|.

el devine mare pentru ca nu se crede mare.

joi, 22 septembrie 2011

letting go

nu putem relaxa, nu avem gustul pentru a relaxa. si el trebuie gasit. si, dupa ce este gasit, nu poate fi readus usor. letting go este contact, doar dupa contact este posibil de mentinut. avem nevoie de acel contact, de gustul sau.

.....mila de noi

vineri, 12 august 2011

din Dao De Jing

Aseara, dupa ce am citit comentariul R-ei, m-am dus instinctiv catre Dao De Jing si am ajuns la capitolul 11 in care se spune:

"Treizeci de spite se unesc in butucul rotii [dand nastere rotii], dar golul dintre ele este de folos carului si il face sa mearga.

Vasul se face din lut, dar de folos este golul din el.

Cand iti faci o casa, iti croiesti usi si ferestre, dar de folos casei ii este golul lor.

Ca urmare, YOU (ceea ce are forma) isi dovedeste folosul, tocmai pentru ca exista WU (ceea ce nu are forma)."

Am transcris aici gandindu-ma la noi, la noi toti.

duminică, 7 august 2011

dupa somn

spuneam la un moment dat ca dimineata, la trezire, nu prea inteleg eu de ce trebuie sa ma trezesc, de ce sa fac lucrurile pe care mi le furnizeaza mintea etc. de ceva timp sentimentul asta de nimic, de inutilitate ma aseapta la trezire mai pregnant ca in alte dimineti. de fapt, nu ma mai paraseste si ajunge sa fie starea mea de peste zi. astrologic stiu de ce este asa, dar nu ma si ajuta sa convietuiesc cu el. de exemplu, aceasta melodie ar fi patruns starea de nimic si ar fi transformat-o in ceva vesel. dar nimicul ramane la fel de puternic.

nu ar fi de netrecut, insa acest nimic se insereaza in fiecare lucru din viata mea si il ingreuneaza.

invit vizitatorii acestui blog sa povesteasca experientele lor in starea de nimic. desigur, atat cei care au trecut prin ea, cat si cei care nu au experimentat-o dar cred ca au o parere.

miercuri, 27 iulie 2011

si a fost Garana 2011

4 zile la Garana au fost o nebunie totala. Cum spunea cineva : ca la Ibiza. De la 7 incepea muzica si se termina pe la 2,3 dimineata. Noi continuam in curte la nea George, la un pahar. Ziua ba canasta, ba expunere la soare la Valiug, ba stat in curte sau la terasa, pe iarba sau la masa. La pensiunea Sus in sat, cu Andries in stanga, Elmira imi povestea interviul cu susnumitul, profesor la arhitectura, cum este el rau cu studentii, ca sa invete si ei ceva.
Se pare ca in acest an zilele ploioase au fost mai multe decat la editiile trecute. Organizatorii au tot incercat sa schimbe data festivalului ca poate se muta si ploaia insa n-a fost sa fie. Anul acesta doar o zi din 4 nu a plouat, dar a fost foarte frig, vreo 10 grade plus umezeala. Si daca stai si jos, urmarind muzica, nici palinca nu te mai incalzeste.
In drum am oprit si la castelul huniazilor, ca tot eram prin simeria. dar numele cele mai importante pentru mine din festival:
1. food (thomas stronen)
2. jan bang
3. avishai cohen trio (ce-a putut sa faca tobosarul....)

wild is the wind

joi, 9 iunie 2011

bucuriile lui siddhartha din noi

Am avut dintotdeauna gandurile mele, da, am avut si iluminari. Uneori, pret de un ceas sau de o zi, am simtit in mine certitudinea cunoasterii, la fel cum simti viata in propria inima. Am avut unele ganduri, dar mi-ar fi greu sa ti le impartasesc. Iata, draga Govinda, iata unul dintre gandurile pe care le-am aflat: intelepciunea nu poate fi impartasita. Intelepciunea pe care un intelept incearca sa o impartaseasca altora are intotdeauna un zi de nebunie.
- Nu cumva glumesti? intreba Govinda.
- Nu glumesc. Iti spun doar ce am aflat eu. Cunostintele pot fi impartasite altora, insa intelepciunea, nu. Ea poate fi descoperita, poate fi traita, te poti lasa purtat de ea, poti sa savarsesti minuni cu ajutorul ei, dar nu poti sa o spui, nici sa o propovaduiesti. Iata ce am banuit uneori inca din anii tineretii si acest lucru m-a facut sa ma despart de invatatori si sa plec mai departe. Eu, Govinda, am dat de un gand pe care il vei considera iarasi fie o gluma, fie o nebunie, dar care reprezinta gandul meu cel mai bun. El suna astfel: contrariul oricarui adevar este la fel de adevarat! Si anume: un adevar poate fi exprimat si imbracat in cuvinte numai atunci cand este unul ingust. Ingust este tot ceea ce poate fi gandit cu gandul sau exprimat in cuvinte, totul ingust, totul pe jumatate, totul ducand lipsa de intreg, de rotunjime, de unitate. Cand preaevlaviosul Gautama vorbea in predicile sale despre lume, el era nevoit sa o imparta in Sansara si Nirvana, in amagire si adevar, in suferinta si mantuire. Altfel nici nu se poate, nu exista nici o alta cale pentru cel ce vrea sa propovaduiasca o invatatura. Pe cand lumea, tot ceea ce exista in jurul nostru si in noi insine nu este niciodata ceva ingust. Un om sau o fapta nu este niciodata in intregime Sansara sau in intregime Nirvana, omul nu este niciodata in intregime sfant sau in intregime pacatos. Si pentru ca noi suntem supusi amagirii ni se pare ca timpul ar fi ceva real. Timpul nu este real, Govinda, de mii de ori mi-am dat seama de acest lucru. Si daca timpul nu e ceva real inseamna ca si distanta ce pare ca exista intre lume si vesnicie, intre suferinta si beatitudine, intre rau si bine nu este decat o amagire.
- Cum asa? Intreba Govinda cuprins de teama.
- Asculta-ma cu atentie, dragul meu, asculta-ma cu atentie! Pacatosul acesta care sunt eu sau esti tu este un pacatos care, odata si odata, va fi din nou Brahma, va ajunge odata si odata in Nirvana si se va transforma intr-un Biddha – si acum fii atent: acest odata si odata nu este decat o amagire, nu este decat o pilda! Pacatosul nu se afla pe calea lui Buddha, el nu este supus evolutiei, cu toate ca gandirea noastra nu stie sa isi reprezinte lucrurile acestea in alt chip. Nu, ci acum, astazi, in orice pacatos salasluieste deja viitorul Buddha, tot viitorul sau este deja prezent, iar tu trebuie sa intrezaresti cu evlavie in el, in tine, in fiecare dintre noi un virtual Buddha, ascuns, aflat in devenire. Lumea, prietene Govinda, nu este imperfecta sau pornita de drumul lent al desavarsirii: nu, ea este desavarsita in orice moment, orice pacat poarta in sine germenele iertarii, toti copilasii ii poarta deja in ei pe batrani, toti sugarii poarta in ei moartea, toti muritorii poarta in ei viata vesnica. Nici un om nu are posibilitatea de a vedea cat a parcurs deja un alt om din drumul sau, intr-un hot si intr-un jucator de zaruri sta gata sa iasa la iveala un Buddha, intr-un brahman sta gata sa se iveasca un hot. Prin meditatie profunda avem posibilitatea de a anula timpul, de a vedea toata viata trecuta, prezenta si viitoare in simultaneitatea ei, iar in acest caz toate sunt bune si la locul lor, totul este desavarsit, totul este Brahman. De aceea mie mi se pare ca toate cate exista pe lume sunt bune si la locul lor, toate mi se par asa, atat moartea cat si viata, atat pacatul cat si dumnezeirea, atat inteligenta cat si nebunia, toate trebuie sa fie astfel, toate nu au nevoie decat de incuviintarea mea, decat de bunavointa mea, de acordul meu plin de dragoste, iar pentru mine e bine asa, in felul acesta toate imi sunt de folos si nu-mi dauneaza niciodata. Pe pielea mea si in sufletul meu mi-a fost dat sa aflu ca am avut o mare nevoie de pacat, am avut o mare nevoie de placeri, de alergatura dupa averi, de desertaciune si am avut nevoie de disperarea cea mai rusinoasa pentru a renunta la impotrivire, pentru a invata cum sa iubesc lumea, cum sa nu o mai compar cu nici o lume dorita si imaginata de mine, cu nici un fel de desavarsire inchipuita de mine, ci sa o las asa cum este ea si sa o iubesc, si sa ma bucur ca-i apartin.

luni, 6 iunie 2011

as i am now i am unable to control

de ani de zile am obiceiul sa verific apa si aragazul inainte sa plec din casa. mereu imi spun ca focul aragazului se aude asa ca n-am cum sa-l ratez. iar azi am venit acasa si, din intamplare, am pus ceva deasupra plitei. am simtit cald, arzand chiar. focul era aprins, iar eu am fost plecata de acasa aproximativ 4 ore.

imediat m-am relaxat, amintindu-mi de neputintele noastre, de lipsa cronica a atentiei. pot fi 10 ore atenta, daca atentia mea fuge o clipa si clipa aia e esentiala, am ratat tot. m-am relaxat deoarece mi-am recunoscut lipsa atentiei. fara sens sa ma intreb de ce, cum s-a intamplat. asa imi scapa clipa de clipa milioane de lucruri. ce sens are sa ma mai stresez cand recunosc ca nu pot controla nimic? important e sa recunosc mereu, nu sa ma mint ca pot. iar aceasta relaxare nu va aduce cu sine o dorinta de scadere a atentiei si o imbratisare a lui "fie ce-o fi". chir e nevoie sa ma relaxez.

luni, 9 mai 2011

detalii

in metrou ascultam aceasta melodie si imi dadeam seama ca nu puteam separa tristetea de bucurie, iar din ele, impreuna, iesea un soi de detasare cu fericire.

cred ca numai pe o astfel de muzica, lenta, se pot vedea detaliile sunetului si ale starilor.

SLAVLU-TANDARICA

Asculta mai multe audio diverse

marți, 26 aprilie 2011