joi, 19 ianuarie 2012
miercuri, 18 ianuarie 2012
bulele
gandindu-ma la viata mea, la rapiditatea cu care se succed evenimentele am avut o imagine foarte frumoasa: bule care apar si dispar la nivelul apei sau al unui vulcan noroios. se formeaza bula. isi atinge apexul. explodeaza. stropi. aer. aerul nu inseamna nimic. nici generatorul bulei nu inseamna nimic. dar evenimentele sunt bulele pline cu aer, care pe un plan inseamna nimic, goale pe dinauntru.
si noi ne prindem de aceste bule. le credem reale si durabile.
nu imi vine sa mai spun nimic. e asa incantatoare si plina de gust linistea.
ceva ce ma duce in liniste dupa spargerea bulei
si noi ne prindem de aceste bule. le credem reale si durabile.
nu imi vine sa mai spun nimic. e asa incantatoare si plina de gust linistea.
ceva ce ma duce in liniste dupa spargerea bulei
vineri, 13 ianuarie 2012
cum crestem
zilele astea am inteles foarte multe lucruri. dar daca nu le aplic, se asterne uitarea. as vrea sa traiesc mereu cu ceea ce am inteles zilele astea.
printre ele, mi-am adus aminte de mine. de mine, copil al unor parinti. oare cum sunt eu ca produs al celor ce mi-au dat viata si m-au avut in grija?
astern cate ceva dintr-o poezie primita in dar. ea se numeste: "Copiii invata ceea ce traiesc"
daca traiesc in critica si cicaleala, copiii invata sa condamne.
daca traiesc in ostilitate, copiii invata sa fie agresivi.
daca traiesc in teama, copiii invata sa fie anxiosi
daca traiesc inconjurati de ridicol, copiii invata sa fie timizi.
daca traiesc in gelozie, copiii invata sa simta invidia.
daca traiesc in rusine, copiii invata sa sesimta vinovati.
daca traiesc in incurajare, copiii invata sa fie increzatori.
daca traiesc in toleranta, copiii invata rabdarea.
daca traiesc in lauda, copiii invata pretuirea.
daca traiesc in acceptare, copiii invata sa iubeasca.
daca traiesc in aprobare, copiii invata sa se placa pe sine.
daca traiesc impartind cu ceilalti, copiii invata generozitatea.
daca traiesc in siguranta, copiii invata sa aiba incredere in ei si in ceilalti
printre ele, mi-am adus aminte de mine. de mine, copil al unor parinti. oare cum sunt eu ca produs al celor ce mi-au dat viata si m-au avut in grija?
astern cate ceva dintr-o poezie primita in dar. ea se numeste: "Copiii invata ceea ce traiesc"
daca traiesc in critica si cicaleala, copiii invata sa condamne.
daca traiesc in ostilitate, copiii invata sa fie agresivi.
daca traiesc in teama, copiii invata sa fie anxiosi
daca traiesc inconjurati de ridicol, copiii invata sa fie timizi.
daca traiesc in gelozie, copiii invata sa simta invidia.
daca traiesc in rusine, copiii invata sa sesimta vinovati.
daca traiesc in incurajare, copiii invata sa fie increzatori.
daca traiesc in toleranta, copiii invata rabdarea.
daca traiesc in lauda, copiii invata pretuirea.
daca traiesc in acceptare, copiii invata sa iubeasca.
daca traiesc in aprobare, copiii invata sa se placa pe sine.
daca traiesc impartind cu ceilalti, copiii invata generozitatea.
daca traiesc in siguranta, copiii invata sa aiba incredere in ei si in ceilalti
miercuri, 4 ianuarie 2012
...
contrariul este miscarea lui dao, slabiciunea este insusirea lui dao.
cele zece mii de lucruri se nasc din fiinta, iar fiinta se naste din nefiinta.
cele zece mii de lucruri se nasc din fiinta, iar fiinta se naste din nefiinta.
marți, 20 decembrie 2011
manual de pictura si caligrafie
nici nu am terminat-o si imi doresc sa nu o termin prea curand, numai gandul la cat a mai ramas imi ofera bucurii. deja ma gandesc, desi nu am gandit niciodata asa despre carti, sa zic ca este cea mai buna pe care am citit-o pana acum. desi sunt obisnuita cu stilul lui saramago si cred ca nu va mai putea fi egalat, aceasta carte le depaseste pe toate celelalte scrise ulterior (este romanul cu care oamenii au inceput sa-l recunoasca.
ma cutremur de placere.
ma cutremur de placere.
joi, 8 decembrie 2011
fragmente, fragmente, fragmente
1. Chestia asta cu distractia, cu problemele zilnice, cu cumpararea lucrurilor deosebite si cu valorile pe care ne tot chinuim sa le urmam. Cautam sa prelungim bucuria, satisfactia. Un curent de neplacere, de nimic ne ameninta tot timpul. Trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta sa il acoperim. Orice lucru facut impotriva noastra il aduce in fata, orice dorinta interna, nesatisfacuta, il aduce in fata. De fapt, mai tot timpul stam in el, iar lucrurile descrise mai sus dau un sens vietii, aduc o bucurie, dar, in nebunia asta in care am fost bagati, nu vedem ca nu bucuria dureaza. Bucuria lucrurilor, a emotiilor, a valorilor nu este liniara, mereu o gasim intrerupta de insatisfactie. Oricat ne-am minti, tot aici ajungem.
Cu totii credem ca daca facem ceva altfel, daca suntem diferiti, daca ne purtam sau imbracam diferit suntem realmente diferiti. Eventual cei mai buni. Cand suntem 5 care credem ca suntem diferiti, evident, in mai bine, mai de calitate, nu vedem ca suntem deja 5 la fel. Nu suntem diferiti, nu suntem geniali, suntem la fel, in masura in care genialitatea nu ne priveaza de nevoile de baza si de moarte.
Ce este acest sentiment de insatisfactie ce nu poate fi inlaturat definitiv de cumpararea unei cuverturi frumoase pentru pat?
2. Nu pot crede in ceva continuu. La un moment dat apare dubiul, neincrederea. Nu-mi pot agata credinta de nimic. Nu mai pot spune cuiva “te iubesc”. Va veni ceva si ma voi indoi de ceea ce simt sau nu voi mai simti atat de puternic. Nu este vorba despre a spune si doar a folosi niste cuvinte, ci de a simti asta cu toata fiinta: de la carne pana la emotia din piept, cea mai adanca. Dar pot spune ca iubesc o stare, ca sunt acea stare. Este starea din visul repetitiv cu notre dame. L-am avut din nou intr-o noapte de decembrie. Eram intr-un aeroport si deodata mi-am amintit: notre dame. Mi-am facut calcule: cat ma costa avionul, hotelul, sutele de euro se insirau, cred ca nici nu aveam banii aia la mine. Dar nu conta, trebuia sa merg. Asa ca planul se muta in paris, aeroport. Inauntru era deja starea, bucuria, linistea, vibrarea. Corpul meu se grabea, nimic din jur nu-mi atragea atentia, ea era toata inspre scop, in plina stare. Ce ciudat ca in mai toate visele, desi ma grabesc, nu aleg niciodata metroul, ci o iau pe jos. De-a lungul unei ape sau a unei albii fara apa. Ma vad mergand, imi privesc starea, nu am avut niciodata starea asta asa, in viata reala, aceasta stare care e aceeasi in toate aceste vise repetitive. De fapt, repetitivitatea e data de stare si de drumul catre notre dame. Nu ajung sau ajung, insa nu a ajunge e important, nu ce fac acolo e maxim, ci drumul, constientizarea ca merg spre.
Cand ma trezesc nu stiu ce am visat, dar in cateva secunde (cred ca sutn secunde) imi amintesc ca am avut din nou visul. Desi sunt treaza, exista o reamintire si o retraire puternica a starii. Ea nu poate fi descrisa. Degeaba spun eu ca e liniste, ca e bucurie, felul in care sunt asezate impreuna, cum se simt ele ; acestea nu pot fi descrise. Daca imi spun acum: gata, ma duc sa-mi iau bilet de avion si sa imi rezerv o camera nu este acelasi lucru. Ea nu apare. Dar retraind-o si reamintind-o imi dau seama ca numai in aceasta stare pot spune ca iubesc. E foarte adanca, ca un sac fara fund, iar greutatea adancului arde, este nesfarsita. Realizez ca nu putem iubi asa un om sau un obiect, chiar si un animal.
3. "in ziua a saptea am bagat de seama ca totul era stiut". aceasta este ultima strofa dintr-o poezie visata exact pe 7 decembrie, o poezie din care nu-mi amintesc decat succesiunea celor 7 zile (pe care noi le asociem cu zilele saptamanii). m-am chinuit sa nu uit ultimul vers si l-am notat in telefonul care se afla langa mine.
Cu totii credem ca daca facem ceva altfel, daca suntem diferiti, daca ne purtam sau imbracam diferit suntem realmente diferiti. Eventual cei mai buni. Cand suntem 5 care credem ca suntem diferiti, evident, in mai bine, mai de calitate, nu vedem ca suntem deja 5 la fel. Nu suntem diferiti, nu suntem geniali, suntem la fel, in masura in care genialitatea nu ne priveaza de nevoile de baza si de moarte.
Ce este acest sentiment de insatisfactie ce nu poate fi inlaturat definitiv de cumpararea unei cuverturi frumoase pentru pat?
2. Nu pot crede in ceva continuu. La un moment dat apare dubiul, neincrederea. Nu-mi pot agata credinta de nimic. Nu mai pot spune cuiva “te iubesc”. Va veni ceva si ma voi indoi de ceea ce simt sau nu voi mai simti atat de puternic. Nu este vorba despre a spune si doar a folosi niste cuvinte, ci de a simti asta cu toata fiinta: de la carne pana la emotia din piept, cea mai adanca. Dar pot spune ca iubesc o stare, ca sunt acea stare. Este starea din visul repetitiv cu notre dame. L-am avut din nou intr-o noapte de decembrie. Eram intr-un aeroport si deodata mi-am amintit: notre dame. Mi-am facut calcule: cat ma costa avionul, hotelul, sutele de euro se insirau, cred ca nici nu aveam banii aia la mine. Dar nu conta, trebuia sa merg. Asa ca planul se muta in paris, aeroport. Inauntru era deja starea, bucuria, linistea, vibrarea. Corpul meu se grabea, nimic din jur nu-mi atragea atentia, ea era toata inspre scop, in plina stare. Ce ciudat ca in mai toate visele, desi ma grabesc, nu aleg niciodata metroul, ci o iau pe jos. De-a lungul unei ape sau a unei albii fara apa. Ma vad mergand, imi privesc starea, nu am avut niciodata starea asta asa, in viata reala, aceasta stare care e aceeasi in toate aceste vise repetitive. De fapt, repetitivitatea e data de stare si de drumul catre notre dame. Nu ajung sau ajung, insa nu a ajunge e important, nu ce fac acolo e maxim, ci drumul, constientizarea ca merg spre.
Cand ma trezesc nu stiu ce am visat, dar in cateva secunde (cred ca sutn secunde) imi amintesc ca am avut din nou visul. Desi sunt treaza, exista o reamintire si o retraire puternica a starii. Ea nu poate fi descrisa. Degeaba spun eu ca e liniste, ca e bucurie, felul in care sunt asezate impreuna, cum se simt ele ; acestea nu pot fi descrise. Daca imi spun acum: gata, ma duc sa-mi iau bilet de avion si sa imi rezerv o camera nu este acelasi lucru. Ea nu apare. Dar retraind-o si reamintind-o imi dau seama ca numai in aceasta stare pot spune ca iubesc. E foarte adanca, ca un sac fara fund, iar greutatea adancului arde, este nesfarsita. Realizez ca nu putem iubi asa un om sau un obiect, chiar si un animal.
3. "in ziua a saptea am bagat de seama ca totul era stiut". aceasta este ultima strofa dintr-o poezie visata exact pe 7 decembrie, o poezie din care nu-mi amintesc decat succesiunea celor 7 zile (pe care noi le asociem cu zilele saptamanii). m-am chinuit sa nu uit ultimul vers si l-am notat in telefonul care se afla langa mine.
miercuri, 7 decembrie 2011
marți, 29 noiembrie 2011
azi despre suferinta
Lauda suferinţei (Blaga)
Atâţia dintre semeni nu prea ştiu
ce să înceapă-n zori cu suferinţa.
Ei nu-şi dau seama nici spre seară de prilejul
chemat să-nalţe mersul, cunoştinţa.
Suferinţa poate fi întuneric, tăciune în inimă,
pe frunţi albastru ger,
pe coapsă ea poate fi pecete arsă cu fier,
în bulgăre de ţărână
o lacrimă sau sâmbure de cer.
Nu mai calcă pe pământ
cine calcă-n suferinţă.
Ea schimbă la faţă argila, o schimbă în duh
ce poate fi pipăit, duios, cu stiinţă.
Tată, carele eşti şi vei fi,
nu ne despoia, nu ne sărăci,
nu alunga de pe tărâmuri orice suferinţă.
Alungă pe aceea doar care destramă,
dar nu pe-aceea care întăreşte
fiinţa-ntru fiinţă.
Fă ca semenii noştri,
de la oameni la albine,
de la-nvingători la biruiţi,
de la-ncoronaţi la răstigniţi, să ia aminte
că există pretutindeni şi această suferinţă,
până astăzi şi de-acum înainte
singura legătură între noi şi tine.
Cineva a intrebat de ce ne-am nascut si de ce murim. Gurdjieff i-a raspuns: " Vreti sa stiti? Ca sa stiti cu adevarat trebuie sa suferiti. Puteti sa suferiti? Nu puteti sa suferiti. Nu puteti sa suferiti nici de un franc si ca sa stiti putin ar trebui sa suferiti de un milion de franci".
Atâţia dintre semeni nu prea ştiu
ce să înceapă-n zori cu suferinţa.
Ei nu-şi dau seama nici spre seară de prilejul
chemat să-nalţe mersul, cunoştinţa.
Suferinţa poate fi întuneric, tăciune în inimă,
pe frunţi albastru ger,
pe coapsă ea poate fi pecete arsă cu fier,
în bulgăre de ţărână
o lacrimă sau sâmbure de cer.
Nu mai calcă pe pământ
cine calcă-n suferinţă.
Ea schimbă la faţă argila, o schimbă în duh
ce poate fi pipăit, duios, cu stiinţă.
Tată, carele eşti şi vei fi,
nu ne despoia, nu ne sărăci,
nu alunga de pe tărâmuri orice suferinţă.
Alungă pe aceea doar care destramă,
dar nu pe-aceea care întăreşte
fiinţa-ntru fiinţă.
Fă ca semenii noştri,
de la oameni la albine,
de la-nvingători la biruiţi,
de la-ncoronaţi la răstigniţi, să ia aminte
că există pretutindeni şi această suferinţă,
până astăzi şi de-acum înainte
singura legătură între noi şi tine.
Cineva a intrebat de ce ne-am nascut si de ce murim. Gurdjieff i-a raspuns: " Vreti sa stiti? Ca sa stiti cu adevarat trebuie sa suferiti. Puteti sa suferiti? Nu puteti sa suferiti. Nu puteti sa suferiti nici de un franc si ca sa stiti putin ar trebui sa suferiti de un milion de franci".
luni, 14 noiembrie 2011
dao
maretul dao se revarsa peste toate, de-a stanga si de-a dreapta.
prin el se nasc cele zece mii de lucruri, iar el nu se lauda; isi implineste lucrarea, dar nu se arata si nu cere rasplata.
se ingrijeste de fiinte cu dragoste si le hraneste, dar nu se crede stapan. nu are nicicand dorinte si poate fi numit |maruntul|. cele zece mii de lucruri se intorc la el si el tot nu se socoteste stapan; astfel numele lui poate fi |marele|.
el devine mare pentru ca nu se crede mare.
prin el se nasc cele zece mii de lucruri, iar el nu se lauda; isi implineste lucrarea, dar nu se arata si nu cere rasplata.
se ingrijeste de fiinte cu dragoste si le hraneste, dar nu se crede stapan. nu are nicicand dorinte si poate fi numit |maruntul|. cele zece mii de lucruri se intorc la el si el tot nu se socoteste stapan; astfel numele lui poate fi |marele|.
el devine mare pentru ca nu se crede mare.
vineri, 21 octombrie 2011
marți, 11 octombrie 2011
joi, 22 septembrie 2011
letting go
nu putem relaxa, nu avem gustul pentru a relaxa. si el trebuie gasit. si, dupa ce este gasit, nu poate fi readus usor. letting go este contact, doar dupa contact este posibil de mentinut. avem nevoie de acel contact, de gustul sau.
vineri, 12 august 2011
din Dao De Jing
Aseara, dupa ce am citit comentariul R-ei, m-am dus instinctiv catre Dao De Jing si am ajuns la capitolul 11 in care se spune:
"Treizeci de spite se unesc in butucul rotii [dand nastere rotii], dar golul dintre ele este de folos carului si il face sa mearga.
Vasul se face din lut, dar de folos este golul din el.
Cand iti faci o casa, iti croiesti usi si ferestre, dar de folos casei ii este golul lor.
Ca urmare, YOU (ceea ce are forma) isi dovedeste folosul, tocmai pentru ca exista WU (ceea ce nu are forma)."
Am transcris aici gandindu-ma la noi, la noi toti.
"Treizeci de spite se unesc in butucul rotii [dand nastere rotii], dar golul dintre ele este de folos carului si il face sa mearga.
Vasul se face din lut, dar de folos este golul din el.
Cand iti faci o casa, iti croiesti usi si ferestre, dar de folos casei ii este golul lor.
Ca urmare, YOU (ceea ce are forma) isi dovedeste folosul, tocmai pentru ca exista WU (ceea ce nu are forma)."
Am transcris aici gandindu-ma la noi, la noi toti.
duminică, 7 august 2011
dupa somn
spuneam la un moment dat ca dimineata, la trezire, nu prea inteleg eu de ce trebuie sa ma trezesc, de ce sa fac lucrurile pe care mi le furnizeaza mintea etc. de ceva timp sentimentul asta de nimic, de inutilitate ma aseapta la trezire mai pregnant ca in alte dimineti. de fapt, nu ma mai paraseste si ajunge sa fie starea mea de peste zi. astrologic stiu de ce este asa, dar nu ma si ajuta sa convietuiesc cu el. de exemplu, aceasta melodie ar fi patruns starea de nimic si ar fi transformat-o in ceva vesel. dar nimicul ramane la fel de puternic.
nu ar fi de netrecut, insa acest nimic se insereaza in fiecare lucru din viata mea si il ingreuneaza.
invit vizitatorii acestui blog sa povesteasca experientele lor in starea de nimic. desigur, atat cei care au trecut prin ea, cat si cei care nu au experimentat-o dar cred ca au o parere.
nu ar fi de netrecut, insa acest nimic se insereaza in fiecare lucru din viata mea si il ingreuneaza.
invit vizitatorii acestui blog sa povesteasca experientele lor in starea de nimic. desigur, atat cei care au trecut prin ea, cat si cei care nu au experimentat-o dar cred ca au o parere.
luni, 1 august 2011
miercuri, 27 iulie 2011
si a fost Garana 2011
4 zile la Garana au fost o nebunie totala. Cum spunea cineva : ca la Ibiza. De la 7 incepea muzica si se termina pe la 2,3 dimineata. Noi continuam in curte la nea George, la un pahar. Ziua ba canasta, ba expunere la soare la Valiug, ba stat in curte sau la terasa, pe iarba sau la masa. La pensiunea Sus in sat, cu Andries in stanga, Elmira imi povestea interviul cu susnumitul, profesor la arhitectura, cum este el rau cu studentii, ca sa invete si ei ceva.
Se pare ca in acest an zilele ploioase au fost mai multe decat la editiile trecute. Organizatorii au tot incercat sa schimbe data festivalului ca poate se muta si ploaia insa n-a fost sa fie. Anul acesta doar o zi din 4 nu a plouat, dar a fost foarte frig, vreo 10 grade plus umezeala. Si daca stai si jos, urmarind muzica, nici palinca nu te mai incalzeste.
In drum am oprit si la castelul huniazilor, ca tot eram prin simeria. dar numele cele mai importante pentru mine din festival:
1. food (thomas stronen)
2. jan bang
3. avishai cohen trio (ce-a putut sa faca tobosarul....)
Se pare ca in acest an zilele ploioase au fost mai multe decat la editiile trecute. Organizatorii au tot incercat sa schimbe data festivalului ca poate se muta si ploaia insa n-a fost sa fie. Anul acesta doar o zi din 4 nu a plouat, dar a fost foarte frig, vreo 10 grade plus umezeala. Si daca stai si jos, urmarind muzica, nici palinca nu te mai incalzeste.
In drum am oprit si la castelul huniazilor, ca tot eram prin simeria. dar numele cele mai importante pentru mine din festival:
1. food (thomas stronen)
2. jan bang
3. avishai cohen trio (ce-a putut sa faca tobosarul....)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)