zilele astea am recitit caragiale si nu mi-am putut stavili rasul la urmatoarele:
La Zolfărino ghe vale,
Mere-un ghenăral călare
Și tot strigă-n gura mare:
―Împărache înălțache!
Pugne pache, nu che bache,
Că-ți perzi cătagnele toake!
...und zo waiter
(Despre cometa)
miercuri, 3 martie 2010
calling the rain
ei bine aseara am redescoperit cu mare drag melodia de mai jos. cred ca o stiu din liceu si tot de atunci nu am mai ascultat-o, uitand complet de ea. nici nu stiam cine o canta atunci cand stiam de ea.
imi place foarte tare linia melodica si tandemul vocilor. un anumit tip de emotie, de bucurie.
Yasmin and Atrocity - Calling the Rain
Asculta mai multe audio diverse
imi place foarte tare linia melodica si tandemul vocilor. un anumit tip de emotie, de bucurie.
Yasmin and Atrocity - Calling the Rain
Asculta mai multe audio diverse
apa si dincolo
ieri noapte visam cum ma acoperea apa unui tsunami
azi noapte am visat pereti aposi
pe seara am aflat ca o colega a cuiva a murit injunghiata de iubitul ei, exact de la stirile de la ora 5
cred ca m-am speriat putin
azi noapte am visat pereti aposi
pe seara am aflat ca o colega a cuiva a murit injunghiata de iubitul ei, exact de la stirile de la ora 5
cred ca m-am speriat putin
sport
n-am mai avut asa o energie de multi ani. as putea spune ca numai in copilarie si adolescenta am trait astfel, continuu. de cand mi s-a redeschis si apetitul pentru handbal simt nevoia sa alerg, sa fac miscare, sa uit de orice fel de mancare si sa imi simt corpul liber si usor. incerc nevoia purificarii, dupa ani de stat in diverse obisnuinte nesanatoase.
am trait pentru prima oara bucuria unui meci de handbal profesionist acum vreo 2 saptamani, cand oltchim a jucat cu itxaco. in liceu am asistat la cateva meciuri de volei ale echipei locale, insa nu se compara cu atmosfera din sala Traian din Valcea. nu stiu ce anume m-a tinut sa nu stau tot timpul in picioare si sa urlu incurajari. probabil o alta obisnuinta dobandita in timp, rusinea.
imi pare rau ca anja a plecat de la oltchim. o echipa romaneasca ar fi avut sansa sa faca performanta fara bici, cu metode precum castigarea increderii, placerea jocului si foame de handbal, de lucruri indraznete si shui.
dar aceste experiente mi-au redeschis nevoile sportive, asa ca peste vreo 2 zile voi incepe sa alerg (mi-e atat de dor sa alerg singura, sa simt cum vajaie vantul pe langa urechi).
am trait pentru prima oara bucuria unui meci de handbal profesionist acum vreo 2 saptamani, cand oltchim a jucat cu itxaco. in liceu am asistat la cateva meciuri de volei ale echipei locale, insa nu se compara cu atmosfera din sala Traian din Valcea. nu stiu ce anume m-a tinut sa nu stau tot timpul in picioare si sa urlu incurajari. probabil o alta obisnuinta dobandita in timp, rusinea.
imi pare rau ca anja a plecat de la oltchim. o echipa romaneasca ar fi avut sansa sa faca performanta fara bici, cu metode precum castigarea increderii, placerea jocului si foame de handbal, de lucruri indraznete si shui.
dar aceste experiente mi-au redeschis nevoile sportive, asa ca peste vreo 2 zile voi incepe sa alerg (mi-e atat de dor sa alerg singura, sa simt cum vajaie vantul pe langa urechi).