Trezirile

Trezirile

bulele

gandindu-ma la viata mea, la rapiditatea cu care se succed evenimentele am avut o imagine foarte frumoasa: bule care apar si dispar la nivelul apei sau al unui vulcan noroios. se formeaza bula. isi atinge apexul. explodeaza. stropi. aer. aerul nu inseamna nimic. nici generatorul bulei nu inseamna nimic. dar evenimentele sunt bulele pline cu aer, care pe un plan inseamna nimic, goale pe dinauntru.

si noi ne prindem de aceste bule. le credem reale si durabile.

nu imi vine sa mai spun nimic. e asa incantatoare si plina de gust linistea.

ceva ce ma duce in liniste dupa spargerea bulei

cum crestem

zilele astea am inteles foarte multe lucruri. dar daca nu le aplic, se asterne uitarea. as vrea sa traiesc mereu cu ceea ce am inteles zilele astea.

printre ele, mi-am adus aminte de mine. de mine, copil al unor parinti. oare cum sunt eu ca produs al celor ce mi-au dat viata si m-au avut in grija?


astern cate ceva dintr-o poezie primita in dar. ea se numeste: "Copiii invata ceea ce traiesc"

daca traiesc in critica si cicaleala, copiii invata sa condamne.
daca traiesc in ostilitate, copiii invata sa fie agresivi.
daca traiesc in teama, copiii invata sa fie anxiosi
daca traiesc inconjurati de ridicol, copiii invata sa fie timizi.
daca traiesc in gelozie, copiii invata sa simta invidia.
daca traiesc in rusine, copiii invata sa sesimta vinovati.
daca traiesc in incurajare, copiii invata sa fie increzatori.
daca traiesc in toleranta, copiii invata rabdarea.
daca traiesc in lauda, copiii invata pretuirea.
daca traiesc in acceptare, copiii invata sa iubeasca.
daca traiesc in aprobare, copiii invata sa se placa pe sine.
daca traiesc impartind cu ceilalti, copiii invata generozitatea.
daca traiesc in siguranta, copiii invata sa aiba incredere in ei si in ceilalti

...

contrariul este miscarea lui dao, slabiciunea este insusirea lui dao.

cele zece mii de lucruri se nasc din fiinta, iar fiinta se naste din nefiinta.

manual de pictura si caligrafie

nici nu am terminat-o si imi doresc sa nu o termin prea curand, numai gandul la cat a mai ramas imi ofera bucurii. deja ma gandesc, desi nu am gandit niciodata asa despre carti, sa zic ca este cea mai buna pe care am citit-o pana acum. desi sunt obisnuita cu stilul lui saramago si cred ca nu va mai putea fi egalat, aceasta carte le depaseste pe toate celelalte scrise ulterior (este romanul cu care oamenii au inceput sa-l recunoasca.

ma cutremur de placere.

fragmente, fragmente, fragmente

1. Chestia asta cu distractia, cu problemele zilnice, cu cumpararea lucrurilor deosebite si cu valorile pe care ne tot chinuim sa le urmam. Cautam sa prelungim bucuria, satisfactia. Un curent de neplacere, de nimic ne ameninta tot timpul. Trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta sa il acoperim. Orice lucru facut impotriva noastra il aduce in fata, orice dorinta interna, nesatisfacuta, il aduce in fata. De fapt, mai tot timpul stam in el, iar lucrurile descrise mai sus dau un sens vietii, aduc o bucurie, dar, in nebunia asta in care am fost bagati, nu vedem ca nu bucuria dureaza. Bucuria lucrurilor, a emotiilor, a valorilor nu este liniara, mereu o gasim intrerupta de insatisfactie. Oricat ne-am minti, tot aici ajungem.
Cu totii credem ca daca facem ceva altfel, daca suntem diferiti, daca ne purtam sau imbracam diferit suntem realmente diferiti. Eventual cei mai buni. Cand suntem 5 care credem ca suntem diferiti, evident, in mai bine, mai de calitate, nu vedem ca suntem deja 5 la fel. Nu suntem diferiti, nu suntem geniali, suntem la fel, in masura in care genialitatea nu ne priveaza de nevoile de baza si de moarte.
Ce este acest sentiment de insatisfactie ce nu poate fi inlaturat definitiv de cumpararea unei cuverturi frumoase pentru pat?

2. Nu pot crede in ceva continuu. La un moment dat apare dubiul, neincrederea. Nu-mi pot agata credinta de nimic. Nu mai pot spune cuiva “te iubesc”. Va veni ceva si ma voi indoi de ceea ce simt sau nu voi mai simti atat de puternic. Nu este vorba despre a spune si doar a folosi niste cuvinte, ci de a simti asta cu toata fiinta: de la carne pana la emotia din piept, cea mai adanca. Dar pot spune ca iubesc o stare, ca sunt acea stare. Este starea din visul repetitiv cu notre dame. L-am avut din nou intr-o noapte de decembrie. Eram intr-un aeroport si deodata mi-am amintit: notre dame. Mi-am facut calcule: cat ma costa avionul, hotelul, sutele de euro se insirau, cred ca nici nu aveam banii aia la mine. Dar nu conta, trebuia sa merg. Asa ca planul se muta in paris, aeroport. Inauntru era deja starea, bucuria, linistea, vibrarea. Corpul meu se grabea, nimic din jur nu-mi atragea atentia, ea era toata inspre scop, in plina stare. Ce ciudat ca in mai toate visele, desi ma grabesc, nu aleg niciodata metroul, ci o iau pe jos. De-a lungul unei ape sau a unei albii fara apa. Ma vad mergand, imi privesc starea, nu am avut niciodata starea asta asa, in viata reala, aceasta stare care e aceeasi in toate aceste vise repetitive. De fapt, repetitivitatea e data de stare si de drumul catre notre dame. Nu ajung sau ajung, insa nu a ajunge e important, nu ce fac acolo e maxim, ci drumul, constientizarea ca merg spre.
Cand ma trezesc nu stiu ce am visat, dar in cateva secunde (cred ca sutn secunde) imi amintesc ca am avut din nou visul. Desi sunt treaza, exista o reamintire si o retraire puternica a starii. Ea nu poate fi descrisa. Degeaba spun eu ca e liniste, ca e bucurie, felul in care sunt asezate impreuna, cum se simt ele ; acestea nu pot fi descrise. Daca imi spun acum: gata, ma duc sa-mi iau bilet de avion si sa imi rezerv o camera nu este acelasi lucru. Ea nu apare. Dar retraind-o si reamintind-o imi dau seama ca numai in aceasta stare pot spune ca iubesc. E foarte adanca, ca un sac fara fund, iar greutatea adancului arde, este nesfarsita. Realizez ca nu putem iubi asa un om sau un obiect, chiar si un animal.

3. "in ziua a saptea am bagat de seama ca totul era stiut". aceasta este ultima strofa dintr-o poezie visata exact pe 7 decembrie, o poezie din care nu-mi amintesc decat succesiunea celor 7 zile (pe care noi le asociem cu zilele saptamanii). m-am chinuit sa nu uit ultimul vers si l-am notat in telefonul care se afla langa mine.